În anul 49 înainte de Hristos, Iulius Cezar a ajuns cu armata la un râu mic din nordul Italiei. Râul se numea Rubicon și era o graniță: despărțea provincia pe care o guverna de Roma. Legea interzicea oricărui general să-l treacă cu armata. Cezar l-a trecut, știind că de acolo nu mai există cale de întoarcere. Doar înainte.
„Zarurile au fost aruncate.”
De atunci, Rubiconul e linia care desparte un înainte de un după. Viața veche de viața nouă. Afacerea de azi de afacerea pe care o poți construi.
Rubiconul nu e un loc și nu e o destinație. E o decizie. Decizia de a renunța la ce nu funcționează, de a trece la nivelul următor, de a nu mai vrea ca înainte. După ea, drumul merge într-o singură direcție: înainte.









